amenajari clasice amenajari

Interior luxury

 

Elementelor stilului clasic, care caracterizeaza aceasta amenajare, li s-au alaturat materiale moderne si pretioase, precum granit, MDF lucios, furnir, cristale Swarovski. Designer: Cristi Serban

Foto: Razvan Bestea

Zona de living e organizata in jurul semineului, care poate fi considerat elementul central al spatiului. Acesta este inaltat pe un soclu placat cu granit negru, in care s-a lasat un loc de depozitare al lemnelor pentru foc. Intregul ansamblu este evidentiat prin tonuri de culori inchise care contrasteaza cu restul incaperii.

Toate elementele folosite (atat corpurile de mobilier, cat si obiectele decorative) tind sa concureze in eleganta si stil, realizand totusi o amenajare unitara, luxoasa si spectaculoasa. Aceasta armonie este realizata si prin ritmicitatea contrastelor puternice de alb/negru, inchis/deschis.

Tavanele sunt prevazute cu scafe de lumina indirecta, vopsite in culori pamantii, care, pe langa crearea unui ambient intim, cald si primitor, ajuta si la accentuarea spatialitatii incaperilor si diminuarea rigiditatii elementelor clasice masive. Corpurile de iluminat se remarca prin eleganta si finete.

Obiectele de arta, precum tablourile, sunt puse in valoare prin asezarea lor in nise luminate artificial care, de asemenea, ofera protectie fata de lumina naturala directa, evitandu-se astfel degradarea in timp a pigmentilor de culoare.

Scara e imbracata in acelasi granit ca si semineul, impresionand prin suprafata sa fina si uniforma de un negru lucios. Aceasta e decorata cu o balustrada din fier forjat al carei model intensifica dinamismul si unicitatea spatiului.