amenajari interioare amenajari moderne

Joc pretios

Ati intalnit amenajari in care efectul “wow” sa fie prezent pretutindeni si in formele cele mai variate? Aceasta este, cu siguranta, una dintre ele, captivand, in egala masura, privirea si tactilul. Amenajare realizata de arh. Ina Cocioba si Irina Ionescu, City Project.

Text: Luminita Diculescu; foto: Razvan Bestea

Mai intai e candelabrul. Opulent, maiestuos, desfasurandu-se din tavan pana la pardoseala, se constituie intr-un exceptional element de legatura intre functiunile de la parterul casei: living, dining si bucatarie. Pare ca el capteaza, intr-un fel, toata energia casei, transformand-o in lumina.

Apoi, este semineul. Strategic amplasat, el are vizibilitate pe ambele fete, reprezentand un punct de atractie atat pentru living, cat si pentru dining. Privirea aluneca instantaneu catre zona de relaxare din fata lui, pentru a remarca alaturarea curajoasa si plina de farmec dintre doua fotolii pretioase si o masuta din lemn natur, prelucrat simplu. In acelasi registru se inscrie ansamblul de dining, pus in valoare de suprafetele mari de oglinda si dominat de masa cu picioare cabriolé, aurii, puternic conturate, completata de scaune special concepute pentru a se asorta cu draperiile din zona de zi. Ele ofera, de altfel, accentul de culoare al ambientarii.

Bucataria este un spatiu exuberant si aduce alaturi texturi valoroase, care se pun reciproc in valoare: masa de corian cu decupaje pe partea laterala si tapetul de piele de pe peretele din dreptul ei, care urca pe tavan parca intr-un gest ocrotitor.

La etaj exista un spatiu comun, care face legatura dintre camere si care a fost exploatat cu o functiune de asemenea comuna. Aerul tineresc impus de tinerii beneficiari se materializeaza in liniile de sticla colorate ale bibliotecii, in formele vesele si spontane ale fotoliilor, in tavanul luminat puternic. Spatiul este gandit ca o zona de recreeere, jocuri si tv, pierzandu-se ideea functionala initiala a incaperii: hol de distributie catre dormitoare.

In dormitorul matrimonial, catifeaua, tapetul cu model floral si draperiile cu imprimeu romantic transforma spatiul in scena perfecta pentru momente pasionale. Sclipirea este produsa de contrastul dintre materialele calde si luciul oglinzii si al mobilierului de mdf, elegant pus in valoare de iluminatul discret prezent aici.

Camera fetei, o adolescenta exuberanta, balanseaza intre elegant si scolaresc, prin imbinarea culorilor si a texturilor: bej si albastru, metal, hartie, drapaje grele de plus. Corpul de iluminat este haios, dinamic, putandu-se prinde poze, post-it-uri sau orice alte elemente, facandu-l astfel versatil si specific varstei tinerei beneficiare!
Dormitorul baiatului este vesel prin naturaletea combinatiei de culori, a jocului de piese de mobilier, special gandite pentru aceasta camera, care imbraca peretii, completand perfect vizual compozitia propusa.

Biroul, unde lemnul masiv, pielea si cartile isi impart in mod egal suprematia, impune prin seriozitatea abordarii, dar, in acelasi timp, pastreaza nota calda de camin care se regaseste in intreaga casa.