PLACES TO BE

MOKI
METAFORA URBANA

Amplasat la parterul unui turn de birouri bucureștean, Moki recreează, prin intermediul metaforelor și designului biofilic, scenografia unui cadru natural într-o pădure urbană. Cerința clientului pentru designul restaurantului a fost una pe cât de simplă, pe atât de greu de pus în practică: o amenajare unică în țară, ceva ce nu s-a mai văzut nicăieri la noi, și a fost îndeplinită cu succes de arhitectul Andrei Coman, iar rezultatul este unul cu adevărat spectaculos.

Cu o suprafață la sol nu foarte generoasă, Moki se dezvoltă, ajutat de înălțimea impresionantă a spațiului, pe verticală, fiind împărțit în mai multe zone, fiecare marcată de un element cheie.
„Copacul vieții”, interpretarea metaforică a unei rădăcini de copac cu susul în jos, este suspendat la opt metri înălțime în zona centrală a restaurantului. Rădăcinile din placaj de lemn sunt dublate în tavan de o oglindă, trunchiul terminându-se într-o masă de sticlă care reflectă privitorul, acesta devenind astfel coroana copacului vieții.

În zona barului, elementul cheie este „Lumina din pădure”, piesă al cărei impact asupra spațiului l-a surprins chiar și pe arhitect. Sistemul fațetat cu multiple perforații este o figură de stil pentru razele de soare care pătrund printre copacii din pădure.

Cel de-al treilea element definitoriu pentru Moki este „Povestea vieții”, situat sub platforma zonei VIP, o bibliotecă de plante realizată printr-un joc de forme rectangulare și variații de transparență.

În amenajarea inițială, nu era prevăzută nicio zonă VIP, însă arhitectul a propus supraetajarea pentru ca oaspeții să poată avea o imagine de ansamblu asupra restaurantului. Lumina joacă un rol esențial în designul Moki, sursele de iluminat reprezentate de „Lumina din pădure”, barul îmbrăcat în piatră, zona bibliotecii și zona VIP creând decoruri spectaculoase pe timpul serii. Pardoseala este realizată din două tipuri de PVC, unul care imită lemnul și unul care imită piatra naturală. Arhitectul a integrat în spațiu două materiale care arată la fel, pe care le găsim cu ușurință și cu care suntem obișnuiți. Cele două tipuri de pardoseală sunt unite printr-un detaliu inserție care urcă inclusiv pe bar și se continuă pe una din laturile acestuia.

Proiect realizat de: OPEN PIXEL STUDIO, arh. Andrei Coman, www.openpixel.studio, foto: Robert David

🌐 www.moki.ro