LIFESTYLE TRAVEL

CAIRO, ORASUL TRIUMFULUI

Egiptul are 100 de milioane de locuitori, dintre care 20 de milioane traiesc in Cairo, capitala sa, care, cu cei 453 de kilometri patrati ai sai este cel mai mare oras din Orientul Mijlociu si Africa. Nu este astfel de mirare ca orasul este numit cu mandrie “patria intregii lumi” sau “orasul victoriei”, dar reputatia aceasta este una de data relativ recenta, caci Cairo nici nu exista cand au fost construite piramidele de la Giza, capitala faraonilor fiind pe atunci orasul Memphis, aflat de 24 de kilometri spre sud.  

Despre Cairo se spune ca a fost intemeiat de romani, in anul 116, acestia reconstruind o veche fortareata persana de-a lungul Nilului, ulterior cunoscuta sub numele de Babilon. Cu miile sale de ani de istorie, Cairo reprezinta un amestec absolut spectaculos al culturilor islamice, crestine si evreiesti. Lista atractiilor turistice este uriasa si nu se rezuma doar la piramidele din Giza, care nu sunt singurele care pot fi vizitate in apropierea orasului. Situat inima orasului, Muzeul Egiptean contine peste 100.000 de artefacte – unele dintre cele mai relevante fiind cele din mormantul lui Tutankhamon, printre care si celebra masca mortuara din aur -, in timp ce Parcul Al Azhar, deschis in 2005, este unul din cele mai frumoase si mai mari spatii publice din lume.

PIRAMIDELE DIN GIZA – Ansamblul situat la 18 kilometri de Cairo contine Piramidele lui Keops, Kefren si Mykerinos, inca trei piramide de mai mici dimensiuni si Sfinxul, uriasa statuie cu corp de leu si cap de om. Piramida lui Keops, cel de-al doilea faraon al celei de-a patra dinastii, este cea mai mare si cea mai veche dintre cele trei piramide de la Giza si totodata singura dintre Cele 7 minuni ale lumii antice care au supravietuit. Timp de 4.000 de ani, Piramida lui Keops a fost considerata cea mai mare structura construita de om din lume. Modalitatea de constructie a piramidelor ramane un mister pana in ziua de astazi. Piramida lui Keops este alcatuita din mai mult de 2 milioane de blocuri de piatra, iar baza ei acopera o suprafata de aproximativ 5 hectare.

PIRAMIDA ROSIE DIN DAHSHUR – La 26 de kilometri de Cairo, in Dahshur, zona pana de curand inchisa publicului, primul faraon al celei de-a patra dinastii, Sneferu (Snefru, Snoffra, Snofru), tatal lui Keops, considerat marele constructor al Egiptului, a ridicat Piramida Rosie – cea de-a treia a sa, cunoscuta si sub denumirea de Piramida Roz sau Piramida de Nord. La momentul constructiei, era cea mai inalta cladire de pe pamant, acum fiind cea de-a treia cea mai inalta piramida, dupa cele ale lui Keops si Kefren, dar prima din punct de vedere al dimensiunilor bazei sale. Este primul mormant regal in forma piramidala corecta, iar numele sau provine de la blocurile din calcar rosiatic din care a fost construita.

PIRAMIDELE DE LANGA MEMPHIS – Cele mai vechi piramide din Egipt se gasesc langa Memphis, capitala Egiptului antic, fondat cu 1.000 de ani inainte de Cairo, oras in care nu s-au pastrat multe vestigii, dar pot fi admirate si acum enorma statuie din calcar a lui Ramses al II-lea si un sfinx din alabastru. La Sakkara, langa Memphis, la 15 kilometri de Giza, pot fi admirate primele morminte destinate faraonilor, datand din prima si a doua dinastie. Prima cea mai importanta constructie din piatra din Egipt este insa Piramida lui Djoser, cel de-al doilea faraon al celei de-a treia dinastii, totodata prima constructie in trepte. Structura se pare ca este opera lui Imhotep, arhitectul si sfetnicul faraonului, a carui reputatie de invatat si fizician au dus ulterior la zeificarea sa.

Text: Monica Ady, foto: www.shutterstock.com