POVESTEA CASTELULUI DE LUT, în viziunea designerului Mihai Caraghiaur

O vizită la Castelul de Lut din Valea Zânelor este o incursiune într-o lume de basm care prinde viață de la primul pas. Aici, natura și arhitectura se contopesc într-un dialog tăcut, oferind o experiență unică. Lumina, mirosul de var și lemn ars, iarba proaspătă și formele curbe se împletesc într-o atmosferă de poveste,  în timp ce aerul poartă o liniște ce pare desprinsă din alt timp. Designul devine un limbaj subtil între materie și om, o conversație despre simplitate, echilibru și emoție.

Pentru Mihai Caraghiaur, autorul amenajărilor interioare, acest loc nu este doar o creație arhitecturală, ci o experiență inițiatică: un spațiu unde imaginarul devine palpabil, iar simplitatea capătă profunzimea unui gest autentic. Fiecare obiect, finisaj și detaliu este un fragment de poveste spus prin lut, lemn și lumină, un loc construit pentru a fi mai întâi trăit cu bucurie și abia apoi admirat.

Material realizat de Mihaela Manolache

Începem cu emoția locului și te întreb ce simți în clipa în care ajungi la Castelul de Lut? Care este percepția? 

Când ajungi la Castelul de Lut, primul lucru pe care îl simți nu este un loc sau o imagine, ci o stare de liniște și de bucurie. Aerul are o densitate diferită un amestec subtil de pământ reavăn, var cald și lemn curat. Lumina se prelinge pe pereții rotunjiți, iar liniile fluide ale construcției te fac, fără să-ți dai seama, să încetinești ritmul, să oprești privirea, să devii prezent. Este un spațiu care nu îți cere nimic, dar îți oferă totul, o liniște vie, aproape palpabilă, în care chiar și tăcerea capătă sens și profunzime.

Cum s-a născut ideea Castelului de Lut? De unde a pornit totul?

Povestea începe cu soții Vasile, antreprenori de succes în publicitate, care au decis să iasă din ritmul accelerat al industriei. După ani în care munca era dictată de viteza pieței de consum, au părăsit Bucureștiul și au început să caute un teren potrivit pentru un nou început. Decizia nu a fost simplă, însă identificarea unui loc cu potențial clar le-a oferit direcție și curaj. Mutarea la munte a însemnat schimbarea modului de a trăi și a lucra: cunoașterea directă a locului, înțelegerea specificului zonei și construirea unui proiect ancorat în realitate, nu în aparențe.

Brieful clientului a fost deschis și curajos: un loc ecologic, viu, cu o identitate clară. Am avut libertate creativă reală, însoțită de un dialog constant despre sens, nu despre decor. Și-au dorit un proiect unic, construit cu respect pentru natură. Unicitatea nu a fost o condiție impusă fiecărei echipe de proiectare; criteriul principal a rămas armonia cu locul, funcționalitatea și calitatea execuției. Mai apoi, întregul concept s-a născut din dorința de a da formă unui loc care se naște din pământ, nu doar se ridică din el. Ne-au cerut o pensiune ecologică autentică, nu doar în material, ci și în spirit. Povestea din spatele castelului ține de fiecare dintre noi, de copilărie și de imaginarul nostru. În brieful inițial, „zânele” au apărut ca o direcție simbolică, iar noi am reinterpretat tema: prezențe discrete, un „dincolo” care coexistă lângă lumea noastră. Această existență în planul de lângă tine a devenit, de fapt, tema reală de proiectare. În fiecare cameră spunem o poveste, un fel de a vedea lucrurile din dimensiunea noastră, atinse de semnul celeilalte. De fapt, revedem detalii de care uitasem că există. Faptul că aducem în prim-plan materiale și texturi din afara registrului standard face legătura dintre cele două planuri și aduce imaginarul în prezent. Inspirația a venit din peisaj, din memoria meșteșugurilor locale și din ideea unei „prezențe tăcute” care dă ritm spațiului; am urmărit să se simtă Valea, nu să fie ilustrată literal.

Arhitecta a ales lutul pentru onestitatea lui: material viu, capabil să echilibreze natural umiditatea și temperatura, să păstreze amprenta mâinii și să exprime adevărul texturii. Nu a fost ales din nostalgie, ci pentru performanță, sănătate și expresivitate. Proiectul a pornit pe un teren liber, fără constrângeri de fond construit; asta ne-a dat, nouă întregii echipe, libertate în compoziție, dar și responsabilitatea unei integrări naturale: orientare, lumină, drenaje, acces, astfel încât arhitectura să pară că aparține locului dinainte de a exista.

Ridicarea pereților din lut a fost, paradoxal, partea simplă; adevărata aventură a început după. Varul, piatra, pigmenții minerali, fiecare cu „personalitatea” sa. Am testat, am greșit, am reluat. Când nu am mai găsit know-how local, am mers la meșterii din alte țări care păstrează viu lucrul cu pământul. Pas cu pas, s-a născut un ansamblu coerent în care materialele nu îmbracă o formă, ci o determină.

Astăzi, cu modestie, putem spune despre Castelul de Lut că este o pensiune eco-boutique unică în Europa prin coerența materialelor naturale, finisaje respirabile și tehnici manuale readuse la viață nu ca efect stilistic, ci ca etică a proiectului. Aici, tema inițială devine spațiu trăit: între văzut și nevăzut, între concretețea materiei și discreția imaginarului.

Cum ți-ai imaginat castelul la început? Ai avut mai multe viziuni și te-ai oprit la cea care s-a concretizat?

Am trecut prin multe etape de înțelegere până am ajuns la forma finală. În primul rând, a trebuit să mă înțeleg pe mine în acest proiect, să găsesc echilibrul între emoție și rigoare, între instinct și structură. Apoi, am învățat că filtrarea informației este esențială: dacă nu o faci, te pierzi în energia momentului. Au fost momente în care am greșit, în care am refăcut părți întregi, dar tocmai aceste reîncercări au rafinat proiectul.

Privind înapoi, pot spune că am urmat mereu același fir epic, o poveste despre sinceritate și căutare. A fost nevoie de ani pentru a găsi limbajul potrivit și a stăpâni „gramatica” formelor.

Proiectul este o lucrare de echipă în cel mai profund sens al cuvântului. Arhitectura poartă semnătura Ileanei Mavrodin, cea care a știut să transforme o viziune poetică într-o construcție reală și să redea lutului demnitatea unei materii nobile.

La început, am fost singur pe partea de design, perioadă în care am conturat restaurantul, instalațiile din camere și primele direcții estetice. Restaurantul a fost gândit ca o extensie firească a arhitecturii, un spațiu unde gustul continuă povestea vizuală. Totul este realizat manual: mobilierul, corpurile de iluminat inspirate din stupii vechi, tacâmurile din fier forjat, ceramica unicat și celebra cană de espresso cu toartă în formă de aripă de zână. Aici, designul devine gust, iar gustul devine experiență.

Designul pensiunii și al camerelor de cazare (Guesthouse) a fost conceput împreună cu Iasmina Martin, într-un dialog continuu între textură, lumină și emoție, între masculin și feminin. Rareș Brădeanu, consultant tehnic, a fost liantul dintre vis și structură, omul care a găsit soluțiile tehnice pentru o construcție născută din atâtea necunoscute, iar cel mai important în toată echipa asta a fost clientul  Răzvan și Gabriela Vasile. Sunt cei care au avut acest vis și ne-au acordat nouă încredere.

Și apoi sunt cei fără nume mari, dar cu mâini care știu: tâmplarii, fierarii, pictorii, decoratorii și, mai ales, oamenii de pe retușuri, cei care au avut răbdarea să atingă fiecare centimetru până la perfecțiune.

Nouă ani de lucru. Sute de teste. Nenumărate corecturi. A fost un proces în care timpul nu a fost dușman, ci partener, un dialog lent, dar necesar, între idee și materie.

Cum se realizează legătura dintre arhitectură și natură: prin peisaj, integrare, materiale sau printr-o filosofie de design care pune accent pe organic și autentic?

Castelul de Lut este gândit ca o formă vie. Fațadele nu urmează linii drepte, ci curgeri naturale, dictate de gestul mâinii și de răbdarea materialului. Pereții din cob (45–65 cm) păstrează urmele lucrului manual; straturile de var hidraulic cu ulei de pin și tencuielile minerale dau pielii clădirii o vibrație discretă. Fundația leagă organic construcția de piatra locului, iar ferestrele sunt așezate după traiectoria luminii, nu după simetrie. Bolțile și arcadele rămân deliberat neregulate, iar imperfecțiunea devine parte din frumusețe.

Arhitectura nu se opune peisajului, ci îl continuă: volumele urmăresc crestele munților, orientarea captează lumina blândă a dimineții și protejează de arșița amiezii, iar materialele sunt cele ale sitului: pământ, piatră, lemn.

Circulațiile sunt fluide, fără trasee impuse; camerele se deschid gradual, ca niște povești citite în ritmul lor. Lumina naturală este tratată ca material: ferestrele decupează cadre precise, iar seara corpurile de iluminat aduc o strălucire caldă, difuză. Ventilația și confortul sunt în primul rând pasive (inerție termică, schimb de vapori prin finisaje), iar utilitățile sunt integrate discret, pentru a nu perturba liniștea spațiului. Aici am avut poate cea mai mare provocare: caloriferele, pe care le-am ascuns în felurite moduri de la măști de mobilier la construcții speciale. Astfel, atmosfera rămâne caldă și sănătoasă, fără dependență de soluții mecanice vizibile.

Cum se traduce, în practică, conceptul de „Castel de Lut” din perspectivă ecologică — prin materiale locale, soluții naturale de izolație, gestionarea resurselor și o întreținere sustenabilă în timp?

Pentru noi, sustenabilitatea nu e o temă de marketing, ci o formă de respect față de viață. Castelul de Lut a fost gândit ca un ecosistem în sine, o arhitectură care respiră, se autoreglează și trăiește în armonie cu natura care o înconjoară.

Fiecare alegere, de la material până la infrastructură, a urmat logica echilibrului. Locul are propriul foraj de apă, ceea ce asigură independența și calitatea sursei, și un parc de panouri fotovoltaice, care produce energie curată pentru întreaga pensiune și restaurant. Totul a fost construit pentru a funcționa cât mai autonom, fără să consume mai mult decât poate oferi mediul în mod natural. Sustenabilitatea, aici, nu se reduce la economii de resurse, ci la o filozofie a prezenței.

Am căutat să construim un loc care nu doar se integrează în natură, ci o reflectă. O arhitectură vie, care respiră împreună cu pământul, cu aerul și cu oamenii. Castelul de Lut dovedește că poți ridica o clădire contemporană fără să pierzi simplitatea ancestrală, și că frumusețea adevărată este, în fond, cea mai ecologică formă de rezistență.

Ce simbolizează formele, curbele, decorațiile? Care este legătura cu tradiția și cultura locale?

Formele curbe ale Castelului de Lut nu sunt doar un exercițiu estetic, ci o întoarcere la firesc. În natură, nimic nu este perfect geometric, totul pulsează, respiră, se adaptează. Această logică organică a devenit limbajul principal al construcției. Am ales să renunțăm la liniile drepte, nu dintr-o dorință de spectaculos, ci pentru că spațiul trebuia să curgă odată cu omul. Curbele sunt ca respirația, un ritm interior pe care îl simți, nu îl vezi. Decorul nu e decorativ, ci simbolic. Pasărea din bronz, cana cu aripă de zână, scaunele sculptate manual, încuietorile din fier forjat, toate spun aceeași poveste despre echilibru, simplitate și meșteșug. Sunt obiecte născute dintr-o emoție, nu dintr-un desen, fiecare purtând urme de mâini, de intenție, de trăire. În acest loc, forma nu e impusă materiei, ci descoperită în ea.

Tradiția satului transilvănean a fost mereu un reper tăcut. Nu am copiat elementele, ci le-am reinterpretat, ascunzându-le în proporții, detalii, ritmuri. Unele apar în curburile stâlpilor, altele în dispunerea golurilor sau în proporțiile ferestrelor. Am vrut ca aceste semne arhetipale să nu fie evidente, ci să funcționeze ca o memorie subtilă, o punte între lumea de odinioară și cea de acum. Întregul proiect este construit pe un dialog între două lumi: cea vizibilă și cea imaginară. Nu poți defini imaginarul – el e fluid, infinit, mereu în transformare. Acolo, în acea zonă dintre real și posibil, am găsit sensul lucrurilor. În Camera 1 – „Începutul”, această idee devine evidentă: este locul unde vizitatorul învață să privească altfel, să citească indiciile ascunse și să perceapă ceea ce de obicei scapă privirii. Este o cameră a conștientizării, o metaforă a trecerii dintre lumi.

De acolo începe și jocul inspirat de Alice in Wonderland, nu ca temă decorativă, ci ca stare. Pălărierul, prezent în decorul acestei camere, a devenit un simbol al curiozității, al libertății de a vedea dincolo de aparență. El ne-a permis să tratăm spațiul ca pe o scenografie a emoțiilor, în care fiecare detaliu, un obiect, o lumină, o textură, are rolul de a deschide o poartă spre ceva nevăzut.

Cum ți-ai dorit să se simtă vizitatorul în acest spațiu?

Experiența de la Castelul de Lut nu este despre cazare, ci despre trăire. Totul a fost gândit pentru a încetini ritmul, pentru a te face să observi: lumina, textura pereților, liniștea aerului. Tranzițiile dintre spații sunt fluide, fără granițe dure. Nimic nu se impune, totul se lasă descoperit.

Lumina este tratată ca material viu: ziua sculptează pereții de lut, iar seara, corpurile de iluminat aduc o căldură organică, aproape vie. Lumina a fost calibrată pentru fiecare cameră în parte. Am modificat corpurile de iluminat și am echilibrat fiecare bec. În prag de seară totul este transformat cu ajutorul luminii într-o scenografie perfectă care narează cele zece povești ale camerelor. Fiecare cameră are o poveste proprie, un mic univers senzorial. Iar în centrul întregii experiențe se află Meniul de Somn – un serviciu unic în Europa, care permite fiecărui oaspete să-și aleagă topperele, pernele și lenjeriile, construindu-și propriul somn.

La Castelul de Lut, luxul nu înseamnă abundență, ci tihnă. E un loc care nu cere să fie privit, ci simțit; aici designul devine emoție, iar odihna devine o formă de artă.

Dacă ar trebui să definești Castelul de Lut în trei cuvinte, care ar fi acestea? Ce mesaj sau emoție vrei să transmiți vizitatorului?

Castelul de Lut  este mai mult decât un hotel sau un experiment arhitectural. Este o poveste vie, născută dintr-un dialog continuu între om și materie, între trecut și prezent, între vis și realitate. Aici, designul nu caută să impresioneze, ci să aducă liniște. Totul a fost construit cu gândul la emoția care rămâne, nu la forma care trece.

Într-o lume grăbită, Castelul de Lut propune o altă viteză: aceea a respirației. Fiecare perete, fiecare obiect, fiecare textură spune o poveste despre timp, răbdare și rost. Nimic nu este de serie, nimic nu este decorativ. Totul a fost făcut pentru a fi simțit.

Dacă ar fi să definesc acest loc în trei cuvinte, ele ar fi simplitate, prezență, emoție. Simplitate, pentru că adevărata frumusețe nu are nevoie de ornamente. Prezență, pentru că un spațiu trăiește doar prin cel care îl locuiește. Emoție, pentru că materia devine vie abia atunci când te atinge.

Castelul de Lut nu îți cere să crezi în magie. Doar să o recunoști atunci când o vezi, o respiri și, pentru o clipă, o simți în tine.

 

Proiect realizat de:

Arh. Ileana Mavrodin, designer Mihai Caraghiaur, designer Iasmina Martin

Foto: Eugen Răduț

www.casteluldelut.ro