LIFESTYLE TRAVEL

Vacanta departe de lume, Hoteluri izolate

Se apropie perioada mult asteptatelor vacante de vara si nu sunt putini cei dintre noi care viseaza, cu acest prilej, sa fuga departe de toti si de toate pentru a-si reincarca bateriile in liniste, in mijlocul naturii. Va prezentam in articolul de fata o serie de variante cum nu se poate mai potrivite acestui scop, fiecare cu farmecul, dar si pretul ei aparte.

Izoleaza-te in munti – Explora Patagonia, Chile

Ca sa ajungi aici, va trebui sa schimbi doua avioane si sa conduci drum lung, pornind din micul orasel de coasta Punta Arenas. In total, aproximativ 35 de ore. Dar calatoria merita cu prisosinta, deoarece hotelul Explora Patagonia, situat in Parcul National Torres del Paine, beneficiaza de o priveliste inimaginabila. Cu 49 de camere, hotelul este ultimul avanpost din extremitatea sudica a lumii, caracteristica pentru care, laolalta cu peisajul uluitor si arhitectura avangardista opera a chilianului German del Sol, veti scoate din buzunar aproximativ 2.800 de dolari pentru patru nopti de cazare. Pentru mai multe informatii, accesati www.explora.com.

Izoleaza-te in mijlocul oceanului – Petit St. Vincent, Caraibe

Nu putine sunt statiunile exclusiviste din Caraibe, dar Petit St. Vincent, cu a sa insula personala cu suprafata de 115 de acri, este cea mai izolata dintre ele. Insula face parte din arhipelagul St. Vincent and Grenadines si este situata in extremitatea sa sudica. Statiunea are 22 de bungalouri si ia extrem de in serios dorinta oaspetilor sai de a se detasa de problemele cotidiene. Cu alte cuvinte, aici nu veti gasi nici telefoane, nici televizoare, totul la pretul de 1.100 de dolari pe noapte. Pentru mai multe informatii, accesati www.petitstvincent.com.

Izoleaza-te in mijlocul desertului – &Beyond; Sossusvlei Desert Lodge, Namibia

Ca sa ajungi aici, iei un mic avion cu elice din Windhoek, capitala Namibiei, si, zbur/nd ceva vreme deasupra celui mai vechi desert al lumii, iti devine destul de clar ca te indrepti spre mijlocul pustietatii. Apoi, ca un miraj, apare statiunea &Beyond; Sossusvlei Desert Lodge, compusa din 10 vile luxoase din piatra si sticla, dispuse sub forma de semicerc. Baile au ferestre panoramice, paturile au luminatoare deasupra, iar pentru asta trebuie sa scoti din buzunar “doar” 457 de dolari de noapte. Pentru mai multe informatii, accesati www.andbeyond.com.

Izoleaza-te la Antipozi – Saffire Freycinet, Australia

Situata in mijlocul bogatei vegetatii de pe coasta de est a Tasmaniei, statiunea arata, privita de sus, ca un OZN, oferindu-le oaspetilor sai cele mai luxoase experiente contemporane. Saffire Freycinet este perfecta pentru iubitorii naturii care nu doresc sa renunte la confortul traiului modern, oaspetii putand alege mai multe variante de cazare, cum ar fi apartamentele sau pavilioanele private care beneficiaza si de piscina proprie. Avand in vedere faptul ca, la capitolul mobilier, hotelul se poate lauda cu piese clasice semnate de Charles si Ray Eames, presul de 1.400 de dolari de noapte nu surprinde pe nimeni. Pentru mai multe informatii, accesati www.saffire-freycinet.com.au.

Material realizat de Monica Ady