INTERIOARE

Cromatica spiritului tanar intr-o amenajare moderna la mansarda

O explozie de culoare si de energie pozitiva.  Asa poate fi descris, in cateva cuvinte, proiectul conceput si pus in practica de decoratoarea Ioana Mezei si colaboratorii ei de la Primera Interiors.

Text: Luminita Diculescu; foto: Robert David.

Doi tineri clujeni, dinamici si optimisti, si-au dorit o locuinta care sa fie in perfect acord cu temperamentele lor.Mai intai, au decis ca, pentru ei, caminul ideal trebuie sa aiba o mansarda, acesta fiind, prin definitie, un spatiu care denota tinerete si intimitate.

Locuinta asupra careia s-au decis este un penthouse situat intr-un imobil nou, construit chiar de ei intr-o zona linistita a Clujului.

Primul nivel al apartamentului se prezinta ca un open-space generos, care inglobeaza livingul, diningul si bucataria, in timp ce etajul este rezervat zonei de noapte, cuprinzand doua dormitoare, fiecare cu baia aferenta. Pentru partea de amenajare a casei au apelat la echipa Primera Interiors, careia i-au transmis doleantele, principala fiind legata de prezenta culorii.

Impactul cromatic este simtit inca de la intrarea in open-space, unde livingul este amenajat ca un cuib primitor, avand ca piesa centrala semineul. Acest mesaj este transmis de punerea in valoarea a lui prin ancadramentul din lemn de nuc. In fata se afla un ansamblu eterogen, format din doua fotolii clasice Primera, un sezlong Treviso Primera cu tapiterie Alhambra si o canapea. Elementul care le uneste este confortul maxim asigurat de aceste piese, atat gratie formelor lor, cat si datorita materialelor delicate care le imbraca.

Desi inclus in acelasi open-space cu livingul, diningul este separat, la nivel vizual, de grinda de pe plafon, dar si de placarea pardoselii: pentru living s-a preferat parchet, pentru locul de luat masa s-au ales placi ceramice.

Retin atentia scaunele Juju, cu textil Christian Lacroix, avand acelasi imprimeu cu al masutei din living. Bancheta de catifea neagra, garnisita cu doua pernute decorative, contrasteaza si ea ferm, dar foarte frumos, cu albul mesei. Intregul ansamblu este pus in evidenta atat de lumina naturala care patrunde prin fereastra Velux, cat si de cea artificiala, oferita de candelabrul amplu Mortimer.

Oglinda G&C, amplasata deasupra banchetei, are rolul de a mari vizual spatiul.

Fluturii, care se constituie intr-un laitmotiv al open-space-ului, sunt regasiti si in bucatarie, la tapiteria scaunelor cu cadru din lemn masiv, negru. Ele completeaza insula cu blat realizat din quartit negru si spatii de depozitare din MDF vopsit lucios.

La etaj, in dormitorul de oaspeti, structura de rezistenta a mansardei a fost inglobata in design si pusa in valoare cu ajutorul lampilor atarnate (marca Vesoi). La dormitorul matrimonial, inaltimea atipica, rezultata tot datorita structurii mansardei, a fost pusa in valoare cu ajutorul tapetului floral. Pentru ambele incaperi s-a preferat sa nu existe mobilier in exces, piesele principale fiind paturile ample, cu capatai capitonat cu textil Designers Guild (dormitorul de oaspeti), respectiv catifea British Velvets.

In ansamblu, amenajarea este un omagiu adus culorilor puternice, cu personalitate, „mulandu-se” perfect pe cei doi proprietari ai sai.

In bucatarie, incorporarea electrocasnicelor s-a facut intr-un vast spatiu de depozitare, realizat din MDF fucsia, aceeasi nuanta cu a fotoliilor clasice si a draperiei din living.

Baile sunt si ele un spectacol al calitatii produselor folosite la amenajare. Tapetele bleu Van Gogh, respectiv alb Designers Guid, cu imprimeuri florale si obiectele sanitare premium creeaza ambiente rafinate, foarte bine puse in valoare de lumina care patrunde prin ferestrele Velux.

DESIGN

Decoratoare Ioana Mezei

www.primera-interiors.ro, ioana.mezei@primera-interiors.ro