INTERIOARE

Decor retro in ambient contemporan

Un proiect cu accente de decor retro, in care arhitectul Dragos Scurtulescu a reusit sa imbine armonios ideile si dorintele fiecaruia dintre beneficiari.

Dupa achizitionarea apartamentului, amplasat in zona de nord a Capitalei, tinerii proprietari s-au aflat intr-un mare impas: desi ambii isi doreau o locuinta confortabila, defineau aceasta notiune prin stiluri diferite de amenajare. Mai exact, doamna casei visa la o ambientare “foarte clasica”, in vreme ce domnul considera potrivit stilul contemporan, “up to date”. Pornind de la ideea ca amenajarea interioara trebuie sa satisfaca asteptarile beneficiarilor, arhitectul Dragos Scurtulescu a conceput un proiect care sa imbine armonios ideile si dorintele fiecaruia dintre cei doi membri ai cuplului.

Suprafata generoasa a livingului (45 de metri patrati) a permis crearea a trei zone distincte: una de primire, alta de relaxare si diningul.

Pentru zonele de primire si de relaxare s-a preferat o reinterpretare de clasic, in centrul atentiei aflandu-se canapelele Gymnasium si fotoliul Bentley, achizitionate de la Eichholz. Pentru a personaliza spatiul, toate aceste piese au fost retapitate cu plus de la Designers Guild, de culoare albastru, respectiv cu motive arabesque. Covorul cu motive florale care “sustine” acest ansamblu pare a delimita clar aceasta zona de restul livingului, iar semineul cu ancadrament din lemn masiv confera o nota de intimitate spatiului.

Decor retro in ambient contemporan

Diningul retine atentia printr-o seducatoare alaturare a mesei pentru opt persoane, realizata din stejar masiv, cu patina antique (creatie a companiei spaniole Artelore), si scaunelor Key Largo de la Eichholtz, cu tapiterie de in.

Decor retro in ambient contemporan

Din categoria decoratiunilor se remarca lucrarile de arta semnate de artistii Otilia Cadar, Ileana si Catalin Oancea.

Bucataria se prezinta ca zona ludica a casei. Ea a rezultat in urma “cosmetizarii” zonei de gatit existente deja, imprimandu-i-se o tenta industriala.

Decor retro in ambient contemporan

Insula vopsita albastru-marin este accentul puternic de culoare al spatiului, iar corpurile de iluminat concentrate asupra ei – adevarate bijuterii din tije metalice – contribuie din plin la atmosfera conviviala care domneste aici.

Decor retro in ambient contemporan

Finisajele alese au o nota foarte naturala: travertin, parchet masiv de stejar si tapet texturat, care contextualizeaza frumos semineul si mobilierul.

Text: Luminita Diculescu; foto: Radu Malasincu.

Design: Arhitect Dragos Scurtulescu, Studio 3 plus