INTERIOARE

STEAMPUNK CONTEMPORAN

NADO

Elemente industriale, instalatii, tevi, mecanisme aparente, materiale brute (metal, lemn, piele uzata), obiecte de secol XIX-inceput de secol XX, toate se regasesc in aceasta amenajare realizata de biroul Nado, creand un ambient cu un aer fantastic, plin de mister.

Punctul de plecare in realizarea conceptului de amenajare interioara l-a reprezentat pasiunea proprietarului locuintei pentru universul steampunk, o sub-categorie a genului SF, care imbina tehnologia pe baza de aburi si principiile estetice specifice secolului XIX.

O solicitare expresa a beneficiarului a fost aceea ca piesele de mobilier ce urmau a fi folosite in amenajare sa fie “custom-made”, pentru a intari nota de unicitate a proiectului.

Si pentru ca a fost vorba despre un proiect complex si complicat, la conceperea si punerea lui in aplicare a fost angrenata intreaga echipa a biroului de arhitectura Nado, adica toti cei 4 arhitecti. Fiecaruia i-a revenit realizarea unei anumite parti din concept, iar creativitatea lor a condus la un proiect spectaculos si coerent.

Amenajarea a durat noua luni, cea mai mare parte din timp fiind alocata restructurarii casei existente pentru a acomoda functiunile noi, iar o alta perioada indelungata a fost necesara pentru executarea pieselor de mobilier si accesoriilor personalizate.

Asa cum si-a dorit proprietarul, in proportie de 90%, ceea ce se regaseste in amenajare este “custom-made”, de la mobilier pana la corpurile de iluminat. De exemplu, masutele pentru cafea sunt facute din lemn provenit din sine de tren dezafectate, masa de dining este, de fapt, o masa de strung reconditionata, la care s-a adaugat blatul, realizat tot din lemn vechi, in vreme ce scaunele din lemn provin dintr-un fost local.

Cel mai spectaculos spatiu al casei il reprezinta livingul, organizat la parter, aici fiind imbinate zona de biblioteca si semineu, barul si zona de canapele si fotolii, creandu-se o atmosfera unica si un spatiu divers functional.

Peretii sunt placati caramida aparenta gri inchis si lemn masiv cu aspect nefinisat, iar corpul de iluminat este realizat din mai multe tevi taiate. Pe caramida unuia dintre ziduri este pozitionata litera “J”, care are o semnificatie speciala pentru proprietar; ea este realizata din metal si luminata cu becuri aparente.

Barul este ingenios amplasat si conceput. El mascheaza un stalp de rezistenta in acea zona si mpresioneaza prin blatul suspendat de structura metalica avand si rol de suport pentru pahare.

Bucataria retine atentia, in primul rand, prin masa glisanta suspendata. Cadrul care o sustine inglobeaza sina de glisare si sistemul de iluminat

Piesa principala din dormitor este patul realizat la comanda, din piele antichizata. Peste pat a fost amplasat un cadru de metal, care reprezinta o interpretare a unui baldachin si care la perete incadreaza o instalatie decorativa. Pe fundalul de caramida aparenta vopsita gri inchis s-au montat corpurile de iluminat, iar noptiera si masca pentru calorifer au fost confectionate din table perforate vopsite gri.

Baia impresioneaza prin peretele de onix translucid luminat din interior printr-un sistem LED, dar si prin peretele cu lavoare. Zona de jacuzzi din baie este incastrata intr-o structura metalica, placata cu lemn, care formeaza o serie de trepte si spatii de depozitare

Text: Luminita Diculescu, foto: Horea Racasan, Antoniu Pop

DESIGN:

Arh. Andrei Vlas, arh. Horea Racasan, arh. Alina Maier, arh. Stefan Perse, Nado, www.nado.ro